În top
Ce se va întâmpla cu angajații de la Unilever, în condițiile în care producția de detergenți pudră se relochează.
Revenim cu detalii despre destinele Fabricii "DERO" din oraș. Știrea că Fabrică "DERO" se închide s-a răspândit cu rapiditate și e nevoie de mai multe precizări O puteți citi AICI
Producția de detergenți pudră de la fabrica din Ploiești a grupului anglo-olandez din domeniul bunurilor de larg consum Unilever va fi relocată, unitatea urmând să se concentreze exclusiv pe produse alimentare, scrie publicația online profit.ro. Unilever a investit 48 de milioane de euro în ultimii trei ani în fabrica din Ploiești și a extins fabrica de produse alimentare de la 6.000 mp la 17.000 mp. Ca urmare a acestei decizii strategice, planul este ca, de la finalul anului 2024, producția de detergenți pudră să fie relocată. Fabrica de produse alimentare din Ploiești are o capacitate anuală de peste 40.000 de tone. Portofoliul fabricii a crescut de la 70 la peste 1.000 de produse, inclusiv condimente Knorr, Delikat, supe, sosuri și dressing-uri pentru salate Knorr. Produsele fabricate la Ploiești sunt vândute în majoritatea țărilor europene.
În aceeași idee , o ultimă etapă în această transformare, planul este ca producția de detergenți pudră de pe platforma din Ploiești să fie relocată către alte fabrici Unilever de la finalul anului 2024, grupul urmând a sprijini angajații pe parcursul întregului proces de tranziție. Gabriel Oprea, directorul fabricii din Ploiești ne spune ”Colegii reprezintă principala noastră prioritate în momentul de față și ne concentrăm eforturile pentru a găsi cele mai bune soluții pentru aceștia”. De aici se înțelege că această schimbare nu va afecta disponibilitatea portofoliului de produse Unilever pentru consumatorii români, susține compania. În prezent, Unilever are în România o echipă formată din peste 1.500 de angajați. În primăvară, Unilever a extins unitatea de producție și depozitare alimente din Ploiești, cu 23.600 metri pătrați, lucrări derulate pe parcursul a doi ani. Proiectul a fost derulat în 3 etape, respectiv demontare și reamplasare clădiri, extinderea clădirii existente și reabilitarea halei.
Noul general manager al Unilever South Central Europe, .Ana-Maria Pâslaru a mai declarat in în aceeași publicație online că “Fabrica din Ploiești produce unele dintre cele mai îndrăgite produse din portofoliul nostru. Având în vedere creșterea cererii în categoria de Foods, ne extindem capacitatea de producție și depozitare pe această categorie. De asemenea, ne dorim să continuăm investițiile și în celelalte fabrici ale noastre pentru a le dezvolta în raport cu cererea consumatorilor”.
Vom reveni zilele următoare cu alte detalii, imediat ce le aflăm.
Noutăți
În top
Tururile istorice organizate de AEDU au devenit în ultimii ani unele dintre cele mai apreciate evenimente culturale din Ploiești, atrăgând participanți interesați de istoria locală, arhitectura orașului și poveștile mai puțin cunoscute ale comunității ploieștene. Astfel de evenimente contribuie la promovarea patrimoniului local și la dezvoltarea turismului cultural în municipiu.
Ce părere ai despre acest articol?